CartiAudio
CartiAudio
  • 1 226
  • 4 126 747
Colt Alb - Jack London
Pădurea de molift negru şerpuia mohorâtă de-a lungul malurilor îngheţate. Vântul despuiase de curând arborii de veşmântul lor alb de gheaţă, şi în lumina palidă a asfinţitului, trunchiurile negre, prevestitoare de nenorocire, păreau că se pleacă unul spre altul. O tăcere nemărginită domnea asupra întinderii şi întreg ţinutul nu era decât o pustietate nesfârşită şi fără de viaţă, încremenită, atât de însingurată şi rece, că nici tristeţe nu mai trezea. Te îmbia parcă să râzi, dar un râs ce înfiora mai mult decât orice tristeţe, un râs fără voioşie, ca zâmbetul sfinxului, un râs rece ca gheaţa, în care sălăşluia ceva din grozăvia celor nestrămutate. Era Wildul1, sălbaticul wild de la miazănoapte, cu inima de gheaţă. Dar viaţă totuşi era, undeva departe în acest ţinut, o viaţă sfidătoare. În josul apei îngheţate trudea un atelaj de câini-lupi. Blana lor zburlită prinsese chiciură, iar răsuflarea le îngheţa în aer de cum ieşea din gură în pufăituri de aburi, aşternându-li-se apoi în cristale pe blană. Prinşi în hamuri şi şleauri2 de piele, câinii trăgeau după ei o sanie. Era o sanie fără tălpici, făcută din scoarţă groasă de mesteacăn, cu fundul de-a dreptul pe zăpadă. Botul îi era adus în sus şi răsucit ca un sul, anume ca să împingă sub sanie coama de zăpadă afânată ce se ridica dinainte în valuri. Pe sanie se afla legată zdravăn o ladă lungă şi îngustă. Mai erau şi altele - pături, o secure, un ibric pentru cafea şi o tigaie; dar în ochi îţi sărea mai întâi lada lungă şi îngustă, care ocupa mai tot locul.
Переглядів: 885

Відео

Jertfe patriotice - Ion Luca Caragiale
Переглядів 360Місяць тому
În sfârșit... Mai erau câteva ceasuri până în dimineața de 11 fevruarie, când trebuia să se dea lovitura. În cazarma lor din Dealul Spirii, tunarii îmbrăcau tunurile în paie, pentru ca, despre ziuă, să poată merge în dosul palatului spre a proteja operația conspiratorilor, fără să tulbure liniștea nopții și să strice somnul pacinicilor mahalagii. Militarii își făceau datoria... da; dar nici civ...
Trifon Habaucul - Ion Pop-Reteganul
Переглядів 8115 місяців тому
A fost odată, ce a fost, că de n-ar fi fost, nu s-ar pomeni, au fost odată doi oameni, un bărbat și o muiere, dar tare nepotriviți, după cum prea des se-ntîmplă în lume. Și muierea era foarte isteață și din neam bun, iar bărbatul era un hăbăuc ca vai de el; nu era cu nădejde la nici un lucru. Oriunde mergea numai singur, totdeauna făcea prostii, apoi mai era și băutor, încît biata muiere se lua...
Aflatul - Ion Pop-Reteganul
Переглядів 4235 місяців тому
În vremurile cele bătrîne, cînd umblau ursitoarele-n lume printre oameni și le urseau soarta pe viața-ntreagă, de la leagăn și pînă la mormînt, în acele vremi a avut loc întîmplarea ce voiesc a vi-o povesti; fiți deci cu luare-aminte, dragii mei, că nu vă spun acum nici o poveste cu zmei și balauri, nici cu împărați și cu crai, nici cu alte năluciri ca de altădată, ci vă spun o drăguță de poves...
Roman Nazdravan - Nicolae Filimon
Переглядів 3635 місяців тому
A fost odată ca niciodată, daca n-ar fi, nici că s-ar povesti; când să potcovea purecele cu nouă sute nouăzeci şi nouă oca de fier, şi tot da cu spatele de cer; linguriţă scurtă pe gura cui n-ascultă. Poveşti de Nicolae Filimon - Roman Năzdrăvan A fost odată trei fraţi olteni, dintre care unul era năzdrăvan. Într-o zi îşi ascuţiră coasele şi plecară pe o câmpie. După ce merseră şi iar merseră, ...
Omul de Piatra - Nicolae Filimon
Переглядів 7695 місяців тому
A fost odată un împărat şi o împărăteasă, amândoi tineri şi frumoşi, dar nu făceau copii. Poveşti de Nicolae Filimon - Omul de piatră Într-o zi, veni la împăratul un arap buzat şi-i zise: - Să trăieşti, luminate împărate! Am, auzit că împărăteasa nu face copii şi am adus buruieni pe care, cum le-o bea, rămâne grea. Împăratul luă buruienile de la arap şi porunci să-i dea cal împărătesc şi un rân...
LLoyd C Douglas - Marele Pescar - Capitolele 21-30
Переглядів 2,4 тис.8 місяців тому
Marele Pescar este un roman istoric tesut in jurul personalitatii lui Simon Petru, unul dintre cei doisprezece apostoli ai lui Isus Cristos. Simon este un vlajgan puternic, care la inceput respinge orice zvon despre Tamplarul din Nazaret. Cu toate ca inca din copilarie Simon s-a dezbarat de invataturile religioase pe care habotnicul sau tata le profesa zi si noapte, se simte totusi atras de per...
LLoyd C Douglas - Marele Pescar - Capitolele 11-20
Переглядів 2,6 тис.8 місяців тому
Marele Pescar este un roman istoric tesut in jurul personalitatii lui Simon Petru, unul dintre cei doisprezece apostoli ai lui Isus Cristos. Simon este un vlajgan puternic, care la inceput respinge orice zvon despre Tamplarul din Nazaret. Cu toate ca inca din copilarie Simon s-a dezbarat de invataturile religioase pe care habotnicul sau tata le profesa zi si noapte, se simte totusi atras de per...
LLoyd C Douglas - Marele Pescar - Capitolele 1 - 10
Переглядів 4,8 тис.9 місяців тому
Marele Pescar este un roman istoric tesut in jurul personalitatii lui Simon Petru, unul dintre cei doisprezece apostoli ai lui Isus Cristos. Simon este un vlajgan puternic, care la inceput respinge orice zvon despre Tamplarul din Nazaret. Cu toate ca inca din copilarie Simon s-a dezbarat de invataturile religioase pe care habotnicul sau tata le profesa zi si noapte, se simte totusi atras de per...
Anton Pavlovici Cehov - Calugarul negru
Переглядів 2,5 тис.9 місяців тому
O interesanta nuvela in care supranaturalul se imbina cu realul si determina fara putinta de scapare destinul unui tanar de geniu.
Lloyd C. Douglas - Camasa lui Cristos - Capitolele 21-25
Переглядів 3,5 тис.Рік тому
#CartiAudio #LloydDouglas #Cristos #CamasaluiCristos #LloydCDouglas #Marcellus #Audiobook #AudioCamasaluiCristos #CarteAudio #MarelePescar #Nazarineanul #isushristos Marcellus pornește în căutarea adevărului despre cămașa Nazarineanului - o preocupare care îl va conduce către rădăcinile și esența creștinismului și va înfățișa cititorului, în culori vii, lumea Romei antice. O poveste mereu actua...
Lloyd C. Douglas - Camasa lui Cristos - Capitolele 11-20
Переглядів 4,9 тис.Рік тому
#CartiAudio #LloydDouglas #Cristos #CamasaluiCristos #LloydCDouglas #Marcellus #Audiobook #AudioCamasaluiCristos #CarteAudio #MarelePescar #Nazarineanul #IsusHristos Marcellus, un ofițer roman insarcinat cu crucificarea lui Isus Cristos, câștigă cămașa lui Cristos la un joc zaruri chiar langa crucea pe care a fost crucificat Isus. În scurt timp, pornește în căutarea adevărului despre cămașa Naz...
Lloyd C. Douglas - Camasa lui Cristos - Capitolele 01-10
Переглядів 7 тис.Рік тому
#CartiAudio #LloydDouglas #Cristos #CamasaluiCristos #LloydCDouglas #Marcellus #Audiobook #AudioCamasaluiCristos #CarteAudio #MarelePescar #Nazarineanul #IsusHristos Marcellus, un ofițer roman insarcinat cu crucificarea lui Isus Cristos, câștigă cămașa lui Cristos la un joc zaruri chiar langa crucea pe care a fost crucificat Isus. În scurt timp, pornește în căutarea adevărului despre cămașa Naz...
Dimitrie Bolintineanu - Legende istorice
Переглядів 2,3 тис.Рік тому
#CartiAudio #DimitrieBolintineanu #LegendeIstorice #LegendeDimitrieBolintineanu #CartiOnline #Audiobook #MumaLuiStefan #CarteAudio #PredaBuzescu #MonastireaPutna O serie de scurte legende istorice ale marelui Dimitrie Bolintineanu, printre care si : Capitanul de vanatori, Cea de pe urma noapte a lui Mihai ce Mare, Cupa lui Stefan, Daniel Sihastru, Doamna lui Neagu, Fata de la Cozia, Fiastrii, I...
Anton Pavlovici Cehov - Draga de ea
Переглядів 1,7 тис.Рік тому
#CartiAudio #Cehov #PovestiriCehov #AntonPavloviciCehov #CartiOnline #Audiobook #CehovPovestiri #CarteAudio #DragadeEa O nuvela despre viata si greutatile prin care trece o frumoasa rusoaica, adaptandu-se mereu la stilul de viata al sotilor sai si intr-un final descoperind o dragoste noua. Avertisment: Copierea, repostarea, multiplicarea, vanzarea, inchirierea si/sau difuzarea publica a acestei...
Florian Cristescu - Familia Roademult
Переглядів 1 тис.Рік тому
Florian Cristescu - Familia Roademult
Paul Feval - Misterele Londrei - Volumul 04 - Marchizul de Rio-Santo
Переглядів 1,8 тис.Рік тому
Paul Feval - Misterele Londrei - Volumul 04 - Marchizul de Rio-Santo
Paul Feval - Misterele Londrei - Volumul 03 - Marea familie
Переглядів 1,6 тис.Рік тому
Paul Feval - Misterele Londrei - Volumul 03 - Marea familie
Paul Feval - Misterele Londrei - Volumul 02 - Fiica spanzuratului
Переглядів 2,6 тис.Рік тому
Paul Feval - Misterele Londrei - Volumul 02 - Fiica spanzuratului
Paul Feval - Misterele Londrei - Volumul 01 - Gentilomii noptii
Переглядів 7 тис.Рік тому
Paul Feval - Misterele Londrei - Volumul 01 - Gentilomii noptii
Sir Arthur Conan Doyle - Memoriile lui Sherlock Holmes - 06. Enigma din Reigate (fragment)
Переглядів 1,2 тис.Рік тому
Sir Arthur Conan Doyle - Memoriile lui Sherlock Holmes - 06. Enigma din Reigate (fragment)
Alexandru Macedonsk - Rondelul Duminicilor de la Bellevue
Переглядів 391Рік тому
Alexandru Macedonsk - Rondelul Duminicilor de la Bellevue
Anton Pavlovici Cehov - Salonul Nr. 6
Переглядів 1,1 тис.Рік тому
Anton Pavlovici Cehov - Salonul Nr. 6
Anton Pavlovici Cehov - Logodnica
Переглядів 2,5 тис.Рік тому
Anton Pavlovici Cehov - Logodnica
Anton Pavlovici Cehov - Doamna cu catelul
Переглядів 3 тис.Рік тому
Anton Pavlovici Cehov - Doamna cu catelul
Alexandru Macedonski - Rondelul cercetasilor
Переглядів 298Рік тому
Alexandru Macedonski - Rondelul cercetasilor
Alexandru Macedonski - Rondelul privighetoarei
Переглядів 5722 роки тому
Alexandru Macedonski - Rondelul privighetoarei
Alexandre Dumas - Cei trei muschetari - Capitolul 68 - Epilog
Переглядів 1 тис.2 роки тому
Alexandre Dumas - Cei trei muschetari - Capitolul 68 - Epilog
Alexandre Dumas - Cei trei muschetari - Capitolul 67 - Incheiere
Переглядів 7372 роки тому
Alexandre Dumas - Cei trei muschetari - Capitolul 67 - Incheiere
Alexandre Dumas - Cei trei muschetari - Capitolul 66 - Osanda
Переглядів 5902 роки тому
Alexandre Dumas - Cei trei muschetari - Capitolul 66 - Osanda

КОМЕНТАРІ

  • @heheheha529
    @heheheha529 День тому

    24:58

  • @hrcubing7868
    @hrcubing7868 2 дні тому

    1:04:42

  • @feliciaacosta365
    @feliciaacosta365 3 дні тому

    Da ...multe chestii care nu sunt exact ca in Biblie....probabil cineva a starpit originalu si fusese modificat dupa pofta lor ..!!!

    • @CartiAudioEu
      @CartiAudioEu 3 дні тому

      Dvs intelegeti ca orice roman este o opera de fictiune si reprezinta viziunea naratorului, da ?

  • @user-ir1ni1kh4g
    @user-ir1ni1kh4g 4 дні тому

    Buna, nu merge sa dau sms. Cum fac sa termin cartea? Ms frumos

  • @hrcubing7868
    @hrcubing7868 4 дні тому

    50:34

  • @feliciaacosta365
    @feliciaacosta365 5 днів тому

    Iubesc aceasta carte...am citit-o...dar e bine s-o mai ascult !!

  • @aspruaspru
    @aspruaspru 7 днів тому

    Mai vrem

  • @hrcubing7868
    @hrcubing7868 8 днів тому

    1:16:17

  • @EnigmaAntic
    @EnigmaAntic 8 днів тому

    O carte extraordinară, o continuare a romanului ,, Cămașa Lui Hristos,,. O relatare a transformării oamenilor care au trăit în timpul lui IIsus, a transformării unor simpli pescari în ucenici ai Domnului și pescari de oameni. Nu în ultimul rând o plimbare pe meleaguri arabe, romane și iudaice. Este o lectură plină de iubire, înțelegere, sacrificiu... Mulțumesc frumos !

    Am citit această carte când eram mic, dar mi-a făcut o deosebită plăcere să o pot ,,reciti,, acum. Este o carte foarte frumoasă, captivantă și cu o poveste învăluitoare. Contrar așteptărilor nu este o carte foarte ,,agresivă,, din punct de vedere religios, pentru cei care probabil au o reticiență în această privință. Este un roman care curge lin prin acea perioadă istorică, treptat își face apariția IIsus și își lasă amprenta asupra oamenilor, dar cel mai mult mi-a plăcut că totul a fost privit dintr-un unghi al logicii umane, din perspectiva unor oameni sceptici și neîncrezători în supranatural, divin , însă care au fost copleșiți de atingerea realității, de atingerea credinței... O recomand cu foarte multă căldură, știu ce înseamnă efortul de a înregistra o carte, aveți toate aprecierile mele și vă mulțumesc foarte mult ! Doamne ajută !

  • @ginaNC
    @ginaNC 9 днів тому

    Frumoasă dar tragică poveste de dragoste al lui Romeo si a lui Julieta. Ați narat foarte frumos, am ascultat de la inceput până la sfarșit audiobook-ul. Mulțumesc !!! ☺️

  • @hrcubing7868
    @hrcubing7868 10 днів тому

    35:13

  • @AnastasiaRosca-vx4se
    @AnastasiaRosca-vx4se 10 днів тому

    O voce excepțională◉⁠‿⁠◉

  • @hrcubing7868
    @hrcubing7868 11 днів тому

    59:36

  • @Driada0830
    @Driada0830 23 дні тому

  • @moraruionela5845
    @moraruionela5845 28 днів тому

    Asta e toata cartea ?

  • @alexandra6342
    @alexandra6342 Місяць тому

    O naratoare desăvârșită, cu o voce caldă și plăcută! Va mulțumim pentru conținutul pe care îl postați pe acest canal, este într-adevăr folosit și interesant ❤

  • @lucretiapurenciu7859
    @lucretiapurenciu7859 Місяць тому

    Floare albastră din Reghin îți mulțumesc frumos...a fost o plăcere să vă ascult ❤

  • @eu2244
    @eu2244 Місяць тому

    Am citit-o de 3 ori...de la 20 la 60 de ani... mulțumesc pentru efort 🤗🥰❤️

  • @anduboboc9672
    @anduboboc9672 Місяць тому

    😅 unul spre altul

  • @teofilcodreanu9362
    @teofilcodreanu9362 Місяць тому

    Ai botezat-o! Pacala ca și bula nu era vreun prost!

  • @osgiliath1891
    @osgiliath1891 Місяць тому

    Multumesc mult povestitoarei. Am citit cartea cand eram mic dar nu-mi mai aminteam cu exactitate ce s-a intamplat. O seara frumoasa !

  • @oanabolos5608
    @oanabolos5608 Місяць тому

    Eu petrec zilnic o ora dimineața in gradina, si va ascult. Cu 2 locuri de munca si doi copii, cititul este un lux.

    • @CartiAudioEu
      @CartiAudioEu Місяць тому

      Ne bucuram ca am putut sa va oferim aceste opere in format audio.

  • @user-dr6ev3ud5r
    @user-dr6ev3ud5r Місяць тому

    Abia am inceput să ascult dar voi renunța dacă nu e în întregime, altfel voi fi dezamăgită ca și la altă carte.

    • @CartiAudioEu
      @CartiAudioEu Місяць тому

      Aceasta carte este in intregime, contra cost pe siteul nostru : www.cartiaudio.eu/331-Jane+Austen-Ratiune+si+simtire.html Suntem dezamagiti ca pretul de 9.99 lei te dezamageste. Dar.. n-avem ce face, va trebuie sa ne descurcam fiecare dintre noi cu dezamagirile pe care le avem.

  • @GeorgeCaramalac95
    @GeorgeCaramalac95 2 місяці тому

    Foarte interesant

  • @cipriancojocaru4037
    @cipriancojocaru4037 2 місяці тому

    Așa e

  • @ligiafelicia5853
    @ligiafelicia5853 2 місяці тому

    Multumesc!

  • @sonicboomfire2811
    @sonicboomfire2811 2 місяці тому

    PURTAM CĂȘTI CÂND LA MINUTUL 49:26 SE AUDE ACEL ZGOMOT.Zic ca e excelentă audierea doar ca este un pic de gălăgie. Nu ar strica dacă v-ați duce într-o cameră mai izolată și veți fi un pic mai atentă.Restul jos pălăria la cat de bine și accentul și tot .😊😁

    • @CartiAudioEu
      @CartiAudioEu 2 місяці тому

      Va multumim de sugestie. Aceasta este una dintre cele mai vechi inregistrari publicate de noi. Acum 10 ani erau alte softuri, microfoane, etc.

  • @aiurit277
    @aiurit277 2 місяці тому

    Multumim de lectura!

  • @ilovepuns140
    @ilovepuns140 2 місяці тому

    apostol bologa regele meu. multumim pentru videoclip🫶🏻🫶🏻

  • @ancutastoica1913
    @ancutastoica1913 2 місяці тому

    Doamna care citeste a dublat si la desene? Vocea pare atat de cunoscuta

  • @seredinigor
    @seredinigor 2 місяці тому

    E bine,dar mai bine daca vreo 3 capitole erau într-un video era așa mai ușor să asculți 😅

    • @CartiAudioEu
      @CartiAudioEu 2 місяці тому

      De ce ? E dificil sa asculti din playlist si sa lasi capitolele sa curga la rand, unul dupa altul ? ua-cam.com/play/PLvxbaU5eWq9k8Q8new2JJ9WJJAPgCgTBz.html

  • @heresangela5582
    @heresangela5582 2 місяці тому

    Mulțumesc ❤

  • @heresangela5582
    @heresangela5582 2 місяці тому

    Mulțumesc ❤

  • @heresangela5582
    @heresangela5582 2 місяці тому

    Mulțumesc ❤

  • @matvei25167
    @matvei25167 2 місяці тому

    Multumesc frumos!! Eu invat romana si citirea dumnevoastra foarte ma ajuta!!

  • @carlaflorea8827
    @carlaflorea8827 2 місяці тому

    cum pot deveni membru ???

    • @CartiAudioEu
      @CartiAudioEu 2 місяці тому

      Te poti abona aici : abonat.cartiaudio.eu/

  • @carlaflorea8827
    @carlaflorea8827 2 місяці тому

    cum pot deveni membru pentru a vedea si celelalte parti ???raspunde-ti va rog cat mai repede!!!

    • @CartiAudioEu
      @CartiAudioEu 2 місяці тому

      Poti asculta si restul acestui roman la aceasta adresa : www.cartiaudio.eu/47-Jules+Verne-Copiii+Capitanului+Grant.html de asemenea, te poti abona la aceasta adresa : abonat.cartiaudio.eu/ (atentie, sunt servicii platite)

  • @mariailea5799
    @mariailea5799 2 місяці тому

    Mulțumesc frumos. Minunata lectura dv .❤

  • @teofilcodreanu9362
    @teofilcodreanu9362 2 місяці тому

    Încă o data vedem cum poveștile din 1001 de nopți au fost prelucrate și preluate de de statele europene după ce cele "1001 de nopți" au ajuns în Europa! De ii poveștile ne sunt aduse?

  • @bassillex242
    @bassillex242 2 місяці тому

    Deci, în o primul rând ți-am luat like-ul înapoi pt că prea repețu mult prea des ,,aceasta e o înregistraee... bla bla" și pt faptul că, din ignoranță probabil, citești ca un copil de cls a-2-3- eia, ceea ce, fără să vrei, adaugă o notă de autenticitate lecturii, ca și cum ar povesti-o chiar Tom, o japiță mică (cum am fost cam toți) 😅😅 În rest, mulțumesc pt lectură și pt efortul depus 👍👍

  • @carlaflorea8827
    @carlaflorea8827 3 місяці тому

    unde deja începe partea a doua eu nu mai pot asculta deoarece spune că videoclipul nu e disponibil

  • @aticiapinzaru7122
    @aticiapinzaru7122 3 місяці тому

    multumesc frumos

  • @octavianilie8963
    @octavianilie8963 3 місяці тому

    Noaptea de mai... Veniți... privighetoarea cînta SI liliacul este înflorit

  • @octavianilie8963
    @octavianilie8963 3 місяці тому

    Greu...de citit..dar foarte greu de ascultat

  • @octavianilie8963
    @octavianilie8963 3 місяці тому

    Offf

  • @elenaghita1633
    @elenaghita1633 3 місяці тому

    Va multumim! Foarte frumos!